Procesul DINCOLO DE PĂRINTELE CARE NU MĂ VEDE este un instrument educațional de introspecție, autoobservare, autocunoaștere, dezvoltare personală și lucru cu sinele. El nu reprezintă psihoterapie, consiliere psihologică, evaluare psihologică sau psihiatrică și nu înlocuiește sprijinul unui psiholog, psihoterapeut, psihiatru, medic sau al altui profesionist competent atunci când situația ta îl necesită.

Pe parcursul procesului vei explora experiența ta în relația cu unul dintre părinți și felul în care ai trăit momentele în care nu te-ai simțit văzut, înțeles sau recunoscut în ceea ce simțeai și aveai nevoie. 

Unele întrebări te vor invita să privești și către comportamentul părintelui, către propria lui istorie familială și către ceea ce ar putea deveni dificil pentru el să simtă atunci când intră în contact cu durerea ta. Aceste explorări sunt ipoteze de lucru. Ele nu stabilesc ce gândește sau ce simte părintele tău, de ce se comportă într-un anumit fel și nu reprezintă o evaluare sau un diagnostic al acestuia.

Este posibil să apară povești familiale în care o boală, o pierdere, o schimbare sau un eveniment grav a fost asociat de membrii familiei cu „supărarea”, „necazul”, stresul sau suferința pentru cineva apropiat. Vom putea explora ce convingeri despre emoții și suferință ar fi putut fi transmise prin asemenea povești, dar o explicație transmisă în familie nu demonstrează o relație medicală de cauzalitate. 

Procesul nu stabilește că o emoție, un conflict sau o relație a provocat o boală și nu folosește asemenea asocieri pentru a formula concluzii medicale.

Înțelegerea contextului părintelui tău nu înseamnă justificarea comportamentului lui. Nu trebuie să ajungi la concluzia că „a făcut tot ce a putut”, dacă aceasta nu este experiența ta, și nici să transformi o posibilă explicație într-un motiv pentru a minimaliza ceea ce ai trăit. Două realități pot exista simultan: părintele tău poate avea propria istorie, propriile limite și propriile mecanisme de protecție, iar tu poți să fi fost rănit de ceea ce ai primit sau nu ai primit în relația cu el.

Procesul nu are ca obiectiv să te conducă spre iertare, împăcare, apropiere, reluarea contactului, păstrarea relației sau întreruperea ei. Acestea sunt alegeri personale care depind de contextul tău. Vei lucra în primul rând cu partea care îți aparține: ceea ce simți, sensurile pe care le-ai construit, nevoile tale, soluțiile pe care le-ai dezvoltat, limitele tale și felul în care alegi să te poziționezi astăzi.

Unele întrebări pot aduce în atenție experiențe dureroase din copilărie sau din relația actuală cu părintele. Nu este nevoie să forțezi o amintire, să găsești o explicație sau să continui atunci când ceea ce apare devine prea intens. Oprește lucrul, revino la prezent și continuă numai dacă simți că ai suficiente resurse pentru ceea ce explorezi. Dacă apar emoții copleșitoare, amintiri dificil de gestionat, stări care îți afectează semnificativ funcționarea sau preocupări legate de siguranța ta, solicită sprijinul unui profesionist calificat.

Pe tot parcursul procesului vom păstra o diferențiere importantă:

• CE ȘTIU – ceea ce am trăit, am observat sau cunosc concret.

• CE PRESUPUN – explicația pe care o construiesc despre ceea ce se întâmplă în celălalt.

• CE ÎMI APARȚINE – experiența mea, nevoile mele, limitele mele, alegerile mele și ceea ce pot face cu ele astăzi.

Nu trebuie să afli cu certitudine de ce părintele tău nu te vede pentru ca acest proces să aibă valoare. Poți să nu cunoști niciodată răspunsul complet la această întrebare.

Poți însă să descoperi ceva asupra căruia ai mai multă putere de acțiune: ce ai ajuns tu să faci, să crezi și să construiești despre tine atunci când nu te-ai simțit văzut - și ce alegi să faci diferit de acum înainte.