CADRU DE SIGURANȚĂ
Bine ai venit în procesul DINCOLO DE „MAI AȘTEPT PUȚIN”. Acesta este un proces din pilonul TU ȘI IDENTITATEA și este despre toate acele locuri din viața ta în care, poate, știi deja ce vrei.
Poate chiar știi și ce ai de făcut. Dar nu începi.
Mai aștepți puțin.
Să fii mai pregătit.
Să ai mai mulți bani.
Să mai faci un proces.
Să mai iei o certificare.
Să mai capeți experiență.
Să treacă perioada aceasta.
Să înceapă luna viitoare.
Să vină luni.
Să termini pachetul.
Să mai mănânci astăzi ce îți place și de mâine să schimbi alimentația.
Să mai treacă un an înainte să pleci de acasă.
Să mai vezi ce se întâmplă în relație.
Să mai aștepți până când te simți pregătit să lucrezi pe cont propriu.
Și poate ai ajuns să numești toate acestea: „Încă nu este momentul.”
În procesul acesta nu vom porni însă de la presupunerea că orice așteptare este o problemă. Uneori chiar nu este momentul.
Uneori ai nevoie de bani.
De pregătire.
De acte.
De experiență.
De recuperare.
De informații.
De sprijin.
De un plan mai bun.
Uneori așteptarea este maturitate, nu evitare.
De aceea, nu vrem să transformăm acțiunea rapidă într-o virtute și nici amânarea într-un defect de caracter. Vrem să învățăm să diferențiem:
Aștept pentru că există un motiv real?
sau
Aștept pentru că acțiunea mă pune în contact cu ceva ce nu vreau încă să simt?
Poate ai acumulat ani întregi de pregătire.
Facultăți.
Masterate.
Procese.
Formări.
Specializări.
Certificări.
Poate ai investit mii sau chiar zeci de mii de euro în educația ta.
Și totuși, când vine momentul să spui: „Acum ies cu ceea ce știu în lume.”, mai apare ceva de făcut înainte.
Încă un proces.
Încă o acreditare.
Încă o perioadă de practică.
Încă puțină siguranță.
Și poate informația nu mai este de mult ceea ce îți lipsește. Poate informația a devenit locul sigur în care rămâi pentru a nu intra în acțiune. Pentru că a învăța și a face nu produc întotdeauna aceleași emoții.
Cât timp înveți, poți fi cursant.
Poți greși.
Poți întreba.
Poți spune: „Încă mă pregătesc.”
Dar când începi să profesezi, să construiești, să te expui, să ceri bani pentru ceea ce faci, să ieși din casa părinților sau să devii autonom financiar, apare altceva: responsabilitatea pentru propria viață.
Și exact acolo poate începe amânarea.
În alte situații, amânarea poate suna foarte diferit:
- „De luni mă apuc de sport.”
Vine luni: „Săptămâna asta este foarte aglomerată. De lunea viitoare.”
Sau:
„De mâine nu mai mănânc așa.”
A doua zi apare: „Mai mănânc astăzi și gata.”
Sau:
„Aceasta este ultima țigară.”
Apoi: „Termin pachetul, că oricum l-am cumpărat.”
Și următorul pachet poate deveni din nou ultimul.
Nu vom folosi aceste situații pentru a te rușina și nu vom reduce dependențele, comportamentele alimentare, dificultățile de activare sau alte probleme complexe la simpla „lipsă de voință”. Unele pot necesita sprijin medical, psihologic, nutrițional sau specializat.
Acest proces nu înlocuiește astfel de intervenții. El te ajută să explorezi ce se întâmplă în tine în intervalul dintre „vreau” și „fac”.
Vom folosi foarte clar axa: EMOȚIE – SENS – SOLUȚIE – IDENTITATE.
Pentru că poate amânarea nu a început ca lene.
Poate a început ca soluție.
Imaginează-ți copilul care vrea să facă ceva singur. Dar este oprit.
„Lasă, că nu știi.”
„Ești prea mic.”
„Nu acum.”
„O să strici.”
Poate încearcă și greșește.
Este criticat.
Ridiculizat.
Comparat.
Poate inițiativa lui îi deranjează pe adulți.
Poate trebuie să ceară permisiune pentru aproape orice.
Poate crește într-un mediu în care autonomia este interpretată ca nesupunere.
Sau poate, dimpotrivă, i se cer responsabilități pentru care nu era pregătit și descoperă foarte devreme cât de greu este să porți consecințele.
Nu presupunem că aceasta este povestea ta. O vom verifica. Dar dacă există astfel de experiențe, traseul poate arăta astfel:
EMOȚIE: teamă, rușine, nesiguranță, vinovăție.
SENS: „Dacă fac singur, pot greși.”
„Dacă aleg eu, răspund eu.”
„Dacă ies în față, pot fi judecat.”
„Dacă mă desprind, pot pierde apartenența.”
„Dacă nu sunt perfect pregătit, mă pot face de râs.”
SOLUȚIE: mai aștept.
Mai învăț.
Mai verific.
Mai cer o părere.
Mai amân decizia.
Mai rămân puțin în locul cunoscut.
4. Iar prin repetiție poate apărea IDENTITATEA:
„Eu încă nu sunt pregătit.”
„Eu nu sunt genul de om care poate face asta singur.”
„Mai am nevoie de ceva înainte să încep.”
Și poate aici se află miezul procesului. Amânarea nu mai este doar ceea ce faci. Începe să devină cine crezi că ești.
Vom privi și Cele Cinci Elemente ale Naturii, pentru că amânarea nu arată identic pentru toată lumea:
Poate prin Lemn ai multe planuri și direcții, dar tot pregătești momentul perfect pentru a porni.
Poate prin Foc te oprește expunerea: ce vor spune ceilalți când te vor vedea încercând?
Poate prin Pământ rămâi disponibil pentru nevoile tuturor, iar propria ta viață ajunge mereu după ele.
Poate prin Metal ai nevoie ca totul să fie suficient de corect, pregătit și bine pus la punct înainte să îți dai voie să începi.
Poate prin Apă necunoscutul și lipsa siguranței te fac să mai acumulezi resurse înainte să faci pasul.
Acestea sunt lentile de explorare, nu diagnostice și nu explicații absolute.
Și vom avea grijă să nu cădem nici în cealaltă extremă. Nu îți voi spune: „Nu mai gândi. Fă-o pur și simplu.”
Unele decizii au consecințe reale.
Să pleci de la serviciu.
Să deschizi un business.
Să te muți.
Să devii independent financiar.
Să închei o relație.
Să schimbi radical un comportament.
Toate pot necesita planificare. Scopul nostru este altul: să vedem când planificarea îți pregătește acțiunea și când planificarea a devenit modalitatea prin care eviți acțiunea.
În acest proces vom trece prin șase etape:
Vom observa unde îți amâni viața.
Vom înțelege ce emoție și ce sens fac amânarea să pară o soluție sigură.
Vom diferenția pregătirea reală de pregătirea fără sfârșit.
Vom privi ce primești dacă rămâi unde ești și ce riști dacă înaintezi.
Vom lucra cu PĂSTREZ – OPRESC – DEZVOLT.
Și vom ajunge la o identitate care nu așteaptă să dispară orice frică înainte să înceapă să trăiască.
Pentru că poate nu vei avea niciodată momentul în care să simți: „Acum sunt 100% pregătit.”
Poate unele lucruri se învață numai după ce începi. Unele resurse apar numai după primul pas. Unele răspunsuri există numai după ce intri în experiență. Iar uneori, în spatele lui: „Mai aștept puțin” nu există încă o pregătire necesară. Există o viață care așteaptă să fie începută.
De aceea, întrebarea cu care deschidem acest proces este: „Ce aștept să se schimbe înainte să îmi dau voie să încep și este acel lucru cu adevărat necesar pentru primul pas?”
Comentariile nu sunt activate pentru acest curs.