Înainte să începem, vreau să stabilim foarte clar ce poate și ce nu poate face acest proces de lucru cu sinele. Acesta nu este un proces prin care tratăm burnout-ul și nu înlocuiește evaluarea medicală, psihologică sau psihiatrică atunci când aceasta este necesară. Nu vom porni nici de la ideea că orice oboseală înseamnă burnout.

Oboseala persistentă, insomnia sau somnul neodihnitor, dificultățile de concentrare, iritabilitatea, anxietatea, scăderea motivației, durerile, modificările apetitului sau senzația că organismul nu mai poate pot apărea în contexte diferite și pot avea cauze multiple. Unele necesită investigație medicală.

De aceea, dacă observi simptome persistente, intense sau care îți afectează semnificativ funcționarea, primul lucru pe care vreau să îl păstrezi din acest proces este: nu încerca să explici totul emoțional.

Apelează la medic pentru evaluarea stării tale și, în funcție de ceea ce trăiești, la psiholog, psihoterapeut, psihiatru sau alți specialiști potriviți situației tale. Iar dacă apar simptome acute sau severe (de exemplu durere în piept, dificultăți importante de respirație, leșin, confuzie sau o deteriorare bruscă a stării) caută asistență medicală urgentă.

Procesul nostru începe în paralel cu grija adecvată pentru corp, nu în locul ei.

În sens ocupațional, burnout-ul este asociat stresului cronic de la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. În viața de zi cu zi, însă, oamenii folosesc cuvântul „burnout” și pentru stări de epuizare apărute în perioade lungi de suprasolicitare, inclusiv în îngrijirea altora, responsabilități familiale sau alte contexte.

Noi vom păstra această diferență. Nu vom transforma orice epuizare în diagnostic. Ne interesează mai ales întrebarea: Cum am ajuns să continui să consum resurse atunci când organismul meu începuse deja să îmi transmită că ritmul, volumul sau felul în care trăiesc nu mai sunt sustenabile?

Pentru că burnout-ul nu începe obligatoriu în ziua în care spui: „Nu mai pot.”

Poate înainte au existat săptămâni sau luni de:

• „Mai trag puțin.”
• „Termin perioada asta.”
• „După proiect mă odihnesc.”
• „După ce rezolv pentru toată lumea.”
• „Acum nu am timp să mă opresc.”
• „Pot și fără pauză.”
• „Nu este chiar atât de rău.”

Și uneori corpul a transmis informații înainte ca tu să le consideri suficient de importante.

• Poate ai început să dormi mai prost.

• Poate te trezeai obosit.

• Poate concentrarea scădea.

• Poate deveneai mai iritabil.

• Poate lucrurile care înainte îți produceau satisfacție începeau să nu îți mai spună nimic.

• Poate aveai nevoie de tot mai multă cafea, zahăr, mâncare, nicotină, alcool sau alte comportamente pentru a continua ori pentru a te opri.

• Poate zilele libere nu mai păreau suficiente.

• Poate corpul cerea pauză, iar răspunsul tău era: „Nu acum.”

Aici începe explorarea noastră. Nu:

1. „De ce mi-a făcut corpul asta?”

   ci:

2. „Ce informații am primit și ce am făcut cu ele?”

Vom privi această experiență și prin perspectiva Celor Cinci Elemente ale Naturii (Metal, Apă, Lemn, Foc, Pământ), ca instrument de autocunoaștere din cadrul metodei.

Nu vom spune că un anumit element „produce burnout”. Nu vom folosi Cele Cinci Elemente pentru diagnostic și nu vom atribui simptomelor o singură cauză. Le vom folosi pentru a observa felul în care îți consumi și îți refaci resursele?

1. Prin Lemn, putem explora relația cu direcția, presiunea de a avansa, frustrarea și dificultatea de a încetini atunci când există încă obiective de atins.

2. Prin Foc, putem observa expunerea, entuziasmul, conexiunea, nevoia de stimulare și dificultatea de a ieși din intensitate.

3. Prin Pământ, putem privi grija pentru ceilalți, disponibilitatea permanentă și situațiile în care nevoile tuturor ajung înaintea nevoilor tale.

4. Prin Metal, putem explora standardele, perfecționismul, controlul, responsabilitatea și dificultatea de a lăsa ceva neterminat sau suficient de bine.

5. Prin Apă, vom privi resursele, frica, siguranța, odihna și felul în care continui chiar și atunci când rezervele sunt din ce în ce mai mici.

Acestea sunt lentile de explorare, nu explicații medicale. Și vom lucra cu mai multe dintre cele 17 axe ale metodei DINCOLO DE NEPUTINȚĂ®.

1. În primul rând: EMOȚIE – SENS – SOLUȚIE – IDENTITATE.

Pentru că poate, înainte să existe epuizarea, a existat o emoție.

• Teama că nu vei avea suficient.

• Vinovăția dacă te oprești.

• Frustrarea că lucrurile nu avansează.

• Rușinea de a spune că nu mai poți.

Iar emoției i-ai dat un sens:

• „Trebuie să continui.”
• „Nu am voie să îi las pe ceilalți.”
• „Dacă mă opresc, pierd.”
• „Un om puternic se descurcă.”

Și a apărut soluția:

• mai fac.

• mai trag.

• mai rezolv.

• mai duc și asta.

Iar prin repetiție se poate construi o identitate:

• „Eu sunt omul care poate orice.”
• „Eu sunt omul pe care se bazează toți.”
• „Eu nu mă opresc.”
• „Eu trebuie să mă descurc.”

• Vom lucra și cu Nevoie – Dorință, pentru a vedea ce îți dorește mintea și de ce are nevoie organismul.

• Cu Beneficiu – Cost, pentru că hiperfuncționarea îți poate aduce rezultate, bani, apreciere, statut sau sentimentul că ești indispensabil, dar poate avea și un cost.

• Cu Control – Influență – Acceptare, pentru a vedea ce încerci să ții în picioare prin propriul consum.

• Cu Limita, pentru că uneori corpul ajunge să pună limita pe care tu nu ai pus-o.

• Cu PĂSTREZ – OPRESC – DEZVOLT, pentru că nu vrem să eliminăm ambiția, responsabilitatea sau implicarea, ci să vedem ce formă a lor mai este sustenabilă.

• Și vom ajunge la Acționare Diferită, Coerență și Identitate Nouă.

Procesul va avea cinci etape:

1. Vom începe prin a recunoaște semnalele și felul în care ai învățat să le ignori.

2. Vom descifra ce încearcă fiecare dintre Cele Cinci Elemente să îți arate despre felul în care consumi și refaci resurse.

3. Vom merge către întrebarea centrală: „Ce încerc să demonstrez prin faptul că merg mai departe chiar și când nu mai pot?”

4. Vom construi apoi o hartă concretă pentru situația în care epuizarea este deja prezentă: ce oprești, ce reduci, ce delegi, ce sprijin ceri și ce nu mai este momentul să duci singur.

5. Iar în ultima etapă vom lucra cu prevenția și identitatea: Cum construiesc o viață în care nu mai trebuie să ajung la epuizare pentru a-mi acorda dreptul la odihnă?

Și vom privi două realități diferite:

1. Ce fac atunci când sunt singur și nu există cineva care să preia imediat din responsabilități?

   Dar și:

2. Ce fac atunci când am oameni lângă mine, însă nu cer ajutor, nu deleg, nu spun cât de rău îmi este sau continui să transmit că mă descurc?

Pentru că existența sprijinului și capacitatea de a-l folosi nu sunt același lucru.

Nu vreau ca la finalul acestui proces să pleci cu încă o listă pe care trebuie să o execuți perfect. Ar fi ironic să transformăm chiar recuperarea într-o nouă performanță. Vreau să începi să construiești limbajul propriilor resurse.

Să recunoști:

• Aici încă pot;

• Aici încep să consum din rezerve;

• Aici am nevoie să reduc;

• Aici am nevoie de ajutor;

• Aici nu mai este momentul pentru încă un efort;

• Aici am nevoie de evaluarea unui specialist.

Pentru că uneori întrebarea nu mai este:

1. „Cum reușesc să mai duc și asta?”

   ci:

2. „De ce consider că trebuie să o duc?”

Iar aceasta este întrebarea cu care deschidem procesul: Ce încerc să demonstrez despre mine atunci când organismul îmi cere să mă opresc, iar eu îi răspund că mai trebuie să reziste puțin?